Atractii turistice in Israel - Obiective turistice

Pentru o suprafață nu foarte întinsă, așa cum este cea a Israelului, este umitor să găsești laolaltă atât de multe locuri care să stârnească interesul turistic. Zeci de cetăți și clădiri înscrise în patrimoniul umanității sau spectaculoase creații ale naturii așteaptă să fie descoperite de turiștii curioși.

Atracții turistice in Israel

Mai jos enumerăm doar câteva dintre ele, rămânând ca voi să le descoperiți pas cu pas. Israel este o țară bogată în obiective turistice și merită să o descoperiți cu răbdare și în profunzime.

Muntele Templului

Muntele Templului – unul dintre cele mai importante repere religioase ale lumii, situat în partea estică a vechiului oraș al Ierusalimului. Diverse tradiții spun că acesta este locul unde a fost creată lumea, unde Isaac urma să își sacrifice fiul, iar Mohamed s-a înălțat la cer pentru a se întâlni cu arhanghelul Gabriel.

muntele-templului-israel

De-a lungul veacurilor, a servit drept loc de cult pentru cele trei religii monoteiste – iudaismul, creștinismul și islamismul. Biblia ebraică îi spune Moira. Pe esplanadă sau aflat primul și al doilea Templu, iar acum aceasta adăpostește sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al-Aqsa și o serie de anexe.

Biserica Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt – lăcaș de cult așezat în interiorul vechii cetăți a Ierusalimului este, alături de Biserica Nașterii Domnului din Bethlehem, cel mai sfânt loc al creștinătății și cel mai însemnat loc de pelerinaj al acestei religii încă din secolul IV, pe considerentul că aici a avut loc Învierea.

Biserica-Sfantului-Mormant-Ierusalim

Prima biserică este construită aici din ordinul împăratului Constantin, după ce mama sa, Elena, identifică locul unde a fost răstignit Isus.

Zidul Plângerii

Zidul Plângerii – este un fragment al celui de-al doilea Templu al Ierusalimului, distrus de romani. Loc de pelerinaj, de depunere a jurământului militar, de reculegere a delegațiilor străine sau de celebrare a sărbătorilor cultului mozaic, Zidul de apus adună anual sute de mii de vizitatori.

zidul-plangerii

În 1967, autoritățile au demolat cartierul marocan și au creat în fața Zidului o mare esplanadă care are și rol de memorial national.

Moscheea Al-Aqsa

Moscheea Al-Aqsa – este un lăcaș de cult islamic care face parte din complexul religios Al Haram al Qudsi ash-Sharif sau, în traducere din arabă, Sanctuarul nobil din Ierusalim, de pe Muntele Templului. Musulmanii și arabii obișnuesc să numească Moscheea Al Aksa întregul complex, care include și Domul Stâncii, 17 porți și patru minarete.

Moscheea-Al-Aqsa

Clădirea, cu o cupola de argint, numită de arabi Al Qibli, nu are minaret propriu. În timpul Regatului cruciat, moscheea a fost folosită ca palat.

Muzeul Israel din Ierusalim

Muzeul Israel din Ierusalim – este cea mai mare unitate muzeală din Israel și adăpostește peste jumătate de million de exponate arheologice, etnografice și de artă, precum și expoziții temporare. Cu un stil architectonic original, muzeul este centrat pe Sanctuarul Cărții, unde sunt expuse Manuscrisele de la Marea Moartă. Pentru români, interesant este că printre exponate se numără și un foarte interesant “Cap de dac”, care a ajuns aici din Statele Unite.

Yad Vashem

Yad Vashem – este denumirea Memorialului Victimelor Holocaustului și este o instituție oficială a statului, înființată în 1953 la Ierusalim. Edificiul are mai multe secții, printre care Muzeul Victimelor Holocaustului, cartoteca “Fiecare om are un nume”, destinată culegerii atelor personale a celor aproape șase milioane de evrei victime ale Holocaustului, Institutul de Studii și Cercetări ale Holocaustului și Biblioteca Holocaustului.

Yad-Vashem

Dar și sediul Comisiei de acordare a titlului, diplomei și medaliei “Drept între popoare”, condusă de un judecător al Tribunalului Suprem al Israelului, cu sarcina de a comemora, onora și publica numele ne-evreilor care, riscându-și viața, familia și averea, au salvat viața unor evrei în timpol prigoanei naziste. Printre cei 53 de români care au primit acest titlu se numără și Regina mamă Elena.

Muntele Măslinilor

Muntele Măslinilor – este o formațiune deluroasă situată la est de orașul vechi al Ierusalimului și și-a luat numele după livezile care l-au acoperit în trecut. Zona este importantă pentru cele trei religii monoteiste. Panorama asupra așezării l-a făcut să fie preferat de artiști și de fotografi care au imortalizat aceste imagini cunoscute în întreaga lume.

Grădina Ghetsimani

Grădina Ghetsimani – este o mică grădină din Ierusalim, întinsă pe 20 de hectare, situată la poalele Muntelui Măslinilor, la est de pârâul Kidron. Potrivit Noului Testament, Isus Hristos și ucenicii săi a fost aici de mai multe ori. Este locul unde a fost arestat de către o trupă constiuită din soldați romani și gardieni ai Templului.

Via Dolorosa – Drumul Crucii

Via Dolorosa – Drumul Crucii, din cartierul creștin, este calea din Ierusalim pe care Isus a parcurs, cu cele 14 opriri, drumul de la judecată la locul de răstignire, locul în care acum se află Biserica Sfântului Mormânt.

Biserica Nașterii Domnului

Biserica Nașterii Domnului – lăcaș de cult, monument de artă paleocreștină și unul dintre locurile principale ale creștinătății, este situat în Betleem – Cisiordania. Conform tradiției, biserica a fost ridicată în anul 335, pe locul ieslei în care s-a născut Isus. În 1717, este montată inscripția de argint Hic de virgine Maria Jesus Christus natus est, înlăturată în 1847 și remontată în 1852. Acest eveniment a fost folosit de Imperiul Țarist drept pretext pentru declanșarea Războiului Crimeii.

Orașul Tel Aviv-Jaffa

Orașul Tel Aviv-Jaffa – este cel mai occidental loc din Israel, centru economic și cultural al țării. Stilul arhitectonic Bahaus i-au adus numele de Orașul Alb, iar din 2003 a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Grădinile Baha’i

Grădinile Baha’i - situate la poalele Muntelui Carmel din orașul Haifa, constituie o realizare cu adevărat spectaculoasă, fiind una dintre cele mai vizitate grădini din lume. Construite sub forma a nouă cercuri concentrice, cu 19 terase, grădinile suspendate au în centru Altarul, o clădire impresionantă cu un dom aurit care atrage toate privirile.

Nazaret

Nazaret – orașul copilăriei lui Isus Hristos, important loc de pelerinaj din Țara Sfântă, este capitala regiunii de nord a Israelului și cel mai mare oraș arab din țară. Așezarea, cu doar 60.000 de locuitori, adăpostește Catedrala catolică Buna Vestire, ridicată pe locul unde se afla casa Fecioarei Maria, Biserica Sf. Iosif, Sinagoga și Biserica Sf. Gavril, unde se află izvorul Mariei. Orașul a fost vizitat de trei papi, respectiv Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea.

Masada

Masada – fortăreață iudaică antică care a devenit simbol al rezistenței împotriva ocupației romane. Numele ei înseamnă în ebraică cetate sau fortăreață. Situată pe o colină de la marginea de răsărit a pustiului Iudeei, pe malul de vest al Mării Moarte, citadela a fost ridicată în secolul I î.e.n. și extinsă în timpul regelui Irod cel Mare.

masada

După cucerirea Ierusalimului de către împăratul roman Titus Flavius Vespasianus, în anul 70 e.n, Masada a devenit ultimul bastion al rezistenței evreilor. Aproape o mie de oameni au preferat să-și ia viața, după un asediu de trei ani, decât să cadă în mâinile opresorilor. Masada a fost reconstruită cu câteva decenii în urmă și a devenit o atracție turistică importantă, integrată în patrimoniul mondial cultural și natural al UNESCO.

Marea Galileei

Marea Galileei – cunoscută și ca Lacul sau Marea Tiberiadei, este un lac de apă dulce din nord-estul Israelului, la vest de Înălțimile Golan, situat la cea mai mică altitudine de pe pământ față de nivelul mării. De fapt, în această privință este pe locul doi după Marea Moartă, și ea fiind doar un lac sărat. Marea Galileei, alimentată de râul Iordan și de izvoare subterane, acoperă un sfert din necesarul de apă dulce al Israelului.

Este un obiectiv turistic extrem de popular, fiind vizitat de milioane de oameni, străini sau localnici, locurile având o semnificație deosebită în special pentru creștini.

Parcul Național Ein Gedi

Parcul Național Ein Gedi – este a doua cea mai mare oază din Israel, amplasată în Valea Mării Moarte. Rezervația este alimentată de trei izvoare și este, în fapt, o grădină botanică ce adăpostește aproape o mie de specii din întreaga lume. Este singura din lume care are o așezare în interiorul său, respectiv kibbutz-ul cu același nume.

Muntele Zion

Muntele Zion – este un deal situat la poarta cu același nume a vechiului oraș Ierusalim, care adăpostește o serie de așezări evreiești și musulmane, dar și mai multe lăcașuri de cult, cum ar fi Biserica Adormirii Maicii Domnului. Din perioada bizantină, Zion sau Sion a fost venerat ca locul unde Fecioara Maria și-ar fi petrecut ultimii ani de viață. O altă tradiție afirmă că aceasta ar fi petrecut ultimii ani lângă cetatea Efes din Turcia. Pentru evrei, locul este important pentru că aici este mormântul regelui David.

Valea Timn

Valea Timna – parcul natural, considerat unul dintre cele mai frumoase din lume, este situat la 25 de kilometri de Eilat, stațiunea de la Marea Roșie. Atuurile sale sunt varietatea peisagistică și geologică de la marginea deșertului Neger, marcate de formațiuni naturale din gresie, cu forme deosebite, numite Stâlpii Regelui Solomon, Sfinxul, Capul de leu sau Spirala. Tot aici este cea mai veche exploatare de cupru din lume și templul lui Hathor, construit în secolul XIV-lea î.e.n, pe vremea faraonului egiptean Seti I.

Muntele Tabor

Muntele Tabor – este unul dintre cele mai importante locuri sfinte din Israel, situat la capătul de vest a Văii Jezreel din regiunea Galileea de Jos. Cu o altitudine cu puțin peste 500 de metri, muntele este la o distanță de nouă kilometri de Nazaret și la 17 de țărmurile Mării Galileei.

Aici a fost ridicată Mânăstirea “Schimbarea la Față”, pentru a aminti de acest eveniment din viața lui Isus Hristos, prin care oamenilor li s-a arătat lumina necreată a divinității.

Parcul Național Caesarea Maritima

Parcul Național Caesarea Maritima – orașul antic a fost construit în jurul anilor 20-10 î.e.n. și dezvoltat de romani, care l-au declarat oraș autonom. Sub regele Irod cel Mare, localitatatea primește numele Caesarea, în onoarea împăratului Caesar Augustus.

Caesarea-Maritima

Portul este adâncit, se construiesc depozite, piețe, drumuri, băi, temple și impresionante clădiri publice. Orașul a înflorit și în timpul perioadei bizantine. Astăzi, aici este unul dintre cele mai spectaculoase situri arheologice ale Israelului. Portul a fost restaurat, iar muzeul prezintă vizitatorilor exponate impresionante și explicații multimedia. Tot în parc este Amfiteatrul Caesarea, în care, peste vară, au loc concerte cu participare națională și internațională, dar și o frumoasă plajă.

Yardenit

Yardenit – este locul unde Ioan Botezătorul l-ar fi botezat pe Isus Hristos. În ebraică, Yardenit este diminutivul de la Yarden, adică Iordania sau râul Iordan. Spațiul a fost construit în 1981, de kibbutz-ul Kinneret, cu sprijinul Ministerului Turismului.

Zeci de mii de pelerini, îmbrăcați în cămăși lungi, albe, coboară la bazinele de botez pe un traseu bine definit, străjuit de panouri pe care versetul din Marcu ce descrie botezul lui Isus a fost scris în peste 50 de limbi. Dacă astăzi zona este accesibilă, în trecut era un loc sălbatic, plin de pericole pentru pelerini.

Grotele Rosh HaNikra

Grotele Rosh HaNikra – sunt formațiuni geologice extrem de spectaculoase, săpate în cretă de apele Mării Mediterane, în Galileea de Vest, aproape de granița dintre Israel și Liban. Mulți ani, locul era accesibil doar dinspre apă. Un tunel cu lungimea de patru sute de metri, săpat între grote în 1968, aproape de suprafața mării, a ușurat accesul la ele. Ulterior, a fost construită o telecabină, cu o înclinație de 60 de grade, promovată drept cea mai abruptă din lume.